Transformarea Materialelor Naturale: Interviu cu Dorin Rotaru, Fondatorul Corkline

Povestea Corkline a început în 2009, când Dorin Rotaru, proaspăt absolvent al Academiei de Studii Economice, căuta să creeze ceva unic, sustenabil și prietenos cu mediul. Inspirat de aceste valori, a descoperit pluta, un material care îmbină toate aceste calități.

Astăzi, avem ocazia să discutăm cu Dorin Rotaru despre cum a evoluat Corkline, provocările întâlnite pe parcurs și planurile de viitor ale companiei.

Cum a început povestea Corkline? Care a fost inspirația din spatele înființării companiei?

Povestea CORKLINE datează din anul 2009. Eram proaspăt absolvent al Academiei de Studii Economice, condus de emoția creării de lucruri mărețe, am început să-mi pun semne de întrebare “Ce aș putea să fac în cele ce urma”. Îmi doream să mă ocup de ceva unic, să introduc pe piață niște produse mai speciale, de calitate, prietenoase cu mediul și sustenabile pe termen lung. După multe studii si căutări, am găsit un material cu avantaje unice, PLUTA, am simțit că asta este ceea ce căutam, mă reprezenta într-un anume fel produsul. Așa a luat naștere ideea.

Ce v-a determinat să alegeți pluta ca material principal pentru produsele dvs.?

Pluta este un material cu avantaje unice. Este un produs 100% Natural, Sustenabil, Reciclabil si Reutilizabil. Dacă mă întrebați pe mine personal as declara cu încredere pluta ca fiind cel mai sustenabil material descoperit. Este o resursă limitată, dar inepuizabilă. Este scoarța Copacului de Plută, aceasta se recoltează o data la 9 ani, fără sa dăuneze copacului, mai mult de atât, copacul are nevoie să fie decojit, astfel crește durata de viață a copacului, de partea cealaltă, în procesul de regenerare a scoarței, copacul absoarbe mai mult dioxid de carbon astfel contribuind la curățarea aerului.

Dacă ne referim la proprietățile tehnice ale plutei, aceasta este un foarte bun izolator termic, fonic si anti-vibrații. Este un material antistatic, antialergic, durata de viață nelimitată, versatilitate nelimitată, pe scurt, este un “material minune”, care poate fi utilizat într-un spectru foarte vast de aplicații din domeniul construcțiilor, amenajări, fashion, Home&Deco și multe altele.

Ce avantaje oferă soluțiile de placare cu plută în comparație cu alte materiale de placare disponibile pe piață?

Dacă ne referim la izolațiile din plută, în comparație cu alte materiale, avem o serie de avantaje care o caracterizează:

  • un grad foarte bun de izolație termică atât vara cât și iarna, pluta păstrează coeficientul de conductivitate termică relativ constant indiferent de temperatura de afară.
  • durata nelimitată de viață, își păstrează grosimea si performanța tehnică pe toată durata de viată a clădirii
  • un excelent izolator fonic si cred că este singurul material 100% natural care izolează foarte bine și termic și fonic.
  • materialul nu este atacat de rozătoare, de insecte și nu este influențat de expunerea la apă.

Dacă abordăm subiectul pardoselilor din plută, avantajele acestora sunt:

  • temperatura optima la nivelul piciorului, pardoselile din plută sunt mult mai calde si plăcute la atingere decât orice alt tip de pardoseală
  • amortizează mult mai bine zgomotul
  • fără emisii nocive sănătății umane.

Avantajele placărilor decorative pentru pereți ar fi:

  • dincolo de aspectul decorativ, placările din plută sporesc si confortul acustic și termic al spațiilor
  • materialul este anti-static, deci mentenanța este mult mai ușoară și pot fi utilizate în spații unde locuiesc persoane alergice sau astmatice.

Cum vedeți piața soluțiilor de placare cu plută în prezent? Este o piață în creștere?

Piața placărilor cu pluta în România nu a ajuns încă la maturitate. De când am pornit afacerea, vânzările noastre au fost in continuă creștere și previzionez că în următorii 10 ani nu au nici un argument să scadă. Produsele sunt in continuă inovație, aducem și promovăm cele mai noi soluții de placare cu plută, deci lucrurile se mișcă și se vor mișca în direcția bună încă mult timp de acum încolo.

Care este rolul materialelor din plută în industria construcțiilor și designului interior?

Materialele din plută și-au câștigat un loc bine-meritat în industria construcțiilor și a design-ului de interior. Tendințele actuale ale industriei conduc spre o apropiere tot mai mare de natură, există o cerere in creștere pe piață de produse mai prietenoase cu mediul, mai naturale și mai sustenabile, iar pluta răspunde tuturor acestor nevoi. În plus față de avantajele de mediu ale produsului, materialele din plută au și o performanță care răspunde celor mai exigente cerințe ale proiectelor.

Cine sunt principalii dvs. clienți?

Fiecare categorie de produse își are clienții săi. Dacă facem referire la produsele de amenajare, de design, atunci majoritatea tranzacțiilor le facem în domeniul rezidențial, proiecte imobiliare și HoReCa. Iar dacă ne referim la materialele mai tehnice, cum sunt izolațiile termice și fonice, izolațiile anti-vibrații, tratamente acustice, aici proiectele cele mai mari sunt în zona comercială și chiar industrială.

Ne puteți împărtăși câteva dintre proiectele voastre de referință? Ce proiecte din portofoliu sunt cele mai reprezentative pentru Corkline?

Aș începe prin a împărtăși prima noastră vânzare care a fost un parchet din plută pentru studioul de înregistrări al formației TAXI.

Tot pe la începuturi am furnizat materiale pentru izolarea fonică a studiourilor de înregistrări HaHaHaProduction.

Alte proiecte de referință mai recente ar fi:
Casa Timiș: Aici am furnizat izolații din plută expandată pentru izolarea fonică a tuturor pereților interiori și exteriori într-un centru SPA pe care l-au amenajat. Tot aici am livrat pardoseli din plută pentru majoritatea spațiilor, placări pentru pereți și tavane și alte materiale decorative din plută.

Un alt proiect măreț a fost livrarea de izolații anti-vibrații pentru centrele R&D din România ale Continental.

Există un proiect anume care a avut un impact semnificativ asupra companiei sau asupra industriei?

Fiecare proiect a fost important pentru noi, a însemnat un pas înainte, a fost o experiență din care am învățat diverse lucruri.

Există noi produse sau inovații pe care le pregătiți pentru a răspunde nevoilor pieței?

Producătorii cu care lucrăm sunt în continuu proces de cercetare-dezvoltare, în fiecare an lansăm câte ceva nou. În 2024 spre exemplu am atins un nou nivel tehnologic în ceea ce privește pardoselile din plută, au reușit să înlocuiască orice însemnă până acuma compus fosil din compoziția pardoselilor cu reziduuri din industria de prelucrare a trestiei de zahăr. Astfel rezultând un produs 100% fără conținut de compuși fosili, o gamă de pardoseli pure – BioNatural.

Pentru final am păstrat o curiozitate: unde îl găsim pe Dorin Rotaru atunci când nu este in scaunul de manager Corkline? Ce activități vă pasionează în timpul liber?

Timpul meu liber este extrem de limitat. Sunt tată a 3 fete minunate, în mare parte încerc să-l petrec cu familia. Printre pasiuni s-ar număra pescuitul și drumețiile, doar că am ajuns să le fac foarte rar. Îmi place să călătoresc împreună cu familia, cu prietenii, de câte ori avem ocazia, încercăm să plecăm pe undeva.