Tehnici decorative Caparol, pentru o casă de vis
|Fiecare om visează la părticica lui de Rai pe care să o poată numi ”acasă”. Așa că pentru aceasta facem totul ca ea, casa noastră, să arate așa cum o visăm – frumoasă, primitoare, unică, cu acel ”ceva” care să ne reprezinte și să ne inspire.
Astfel, începem să ne făurim un plan despre cum am putea să ne amenajăm casa. Oare care sunt tendințele în materie de amenajari, feng-shui, mobilier și nu în ultimul rând despre culoare și decorarea căminului?
Din multiutudinea de tehnici decorative Caparol am ales două, pentru a pune în valoare pereții interiori ai locuinței. Două tehnici elegante, cu aspect nobil și în trend – Art Nobile și StuccoDecor Di Perla.
Art Nobile – eleganță, simplitate de aplicare și consum redus
Art Nobile este o vopsea decorativă foarte elegantă. O combinație între un luciu metalic fin și duritatea nisipului de cuarț din componență, cu o varietate cromatică vastă, atât de culori puternice în trend, cât și de culori care să imite metale precum: fierul, cuprul sau aluminiul, toate disponibile într-un paletar cu mostre reale disponibil în magazinele Caparol.
Tehnica decorativă Art Nobile impresionează și prin simplitatea de aplicare și prin consumul redus (aprox. 120 ml/mp). O decorațiune tip ”DIY”, pentru care vă prezentam mai jos pașii de aplicare.
În primul rând trebuie să ne asigurăm că peretele pe care dorim să aplicăm decorațiunea este curat și aderent. Pentru aceasta aplicăm un prim strat de grund-vopsea Weissgrund alb (nenuanțat) cu ajutorul unei role. După 12 ore de uscare, peretele este gata pentru aplicarea decorațiunii.
Înainte de aplicare, Art Nobile se amestecă energic cu o spatulă pentru omogenizarea nisipului de cuarț din componență și se aplică cu ajutorul unei pensule, cu mișcări scurte și încrucișate, așa cum este prezentat în pozele alăturate. Amestecarea se poate relua și pe timpul aplicării, în cazul în care avem de acoperit suprafețe mai mari. După un scurt timp de semi-uscare de aproximativ 5 minute, suprafața decorată se periază ușor cu o perie curată pentru distribuirea și aranjarea nisipului.
Simplitatea la aplicare vine și din faptul că acest produs decorativ se aplică într-un singur strat, dar în același timp este foarte rezistent atât din punct de vedere mecanic, cât și atunci când este supus la procese repetate de curățare. Toate acestea fac din Art Nobile o decorațiune durabilă și de efect, ușor de aplicat și foarte accesibilă ca și preț.
StuccoDecor Di Perla – reflexii discrete ce pun în valoare pereții încăperii
A doua tehnică decorativă aleasă, StuccoDecor Di Perla, este o masă de șpaclu cu reflexii metalice-perlate, disponibilă în culori pastelate, dispunând de o gamă de 85 de culori prezentate într-un catalog specific cu mostre reale. Tehnica Di Perla este o decorațiune care impresionează prin simplitatea aspectului perlat și elegant, care permite aplicarea atât în spațiile casnice cât și în spațiile comerciale, punând în valoare pereții printr-un luciu cu reflexii discrete.
Având în vedere că acest produs decorativ se prezintă sub formă de masă de șpaclu, este recomandat ca aplicarea lui să necesite ajutorul unui meșter specializat în tehnici decorative pentru pereți interiori. Ca și la Art Nobile înainte de aplicare ne vom asigura că pereții sunt curați și aderenți. Ca prim pas, se aplică cu o rolă grundul Caparol Weissgrund, nuanțat în aceeași culoare cu produsul decorativ. După 12 ore se poate începe aplicarea primului strat de StucoDecor Di Perla, diluat cu 20% apă. În acest caz aplicarea se va face cât mai omogen, cu o rolă de mohair cu fir mediu.
După alte 12 ore de uscare, peretele este gata pentru aplicarea stratului final. De această dată, produsul se va aplica nediluat, prin șpăcluire, cu ajutorul unui fier de glet venețian. Astfel aplicat, consumul nu va depăși 150 ml/mp pentru ambele straturi. După o scurtă perioada de semi-uscare, cu același fier de glet se finisează ușor suprafața, obținându-se astfel aspectul caracteristic perlat al suprafeței.
Cu aceste două tehnici decorative de la Caparol, vă veți putea decora căminul într-un mod ușor, economic și de efect, pe care toți îl vor admira.
Solicită o ofertă de preț folosind formularul de mai jos: