Gerflor: Sfaturi și soluții pentru achiziția corectă a acoperirii pardoselilor și a pereților
|Grupul Gerflor creează, produce și comercializează soluții complete și unice din vinil, pentru acoperirea pardoselilor și a pereților, pentru protecția ușilor, a colțurilor și a pereților, respectiv mână curentă. Cu centrul propriu de design, echipa este focusată pe descoperirea și implementarea noilor tendințe în aspectul și performanța soluțiilor Gerflor.
Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui client nou pentru achiziția corectă de solutii pentru pardoseli și finisaje pentru pereți?
Experiența și calitatea producătorului: Să țină cont de expertiza producătorului și de calitatea soluțiilor acestuia în momentul în care doresc să facă o achiziție reușită. Încercăm să răspundem nevoilor arhitecților și beneficiarilor prin soluții complete și unice din vinil, pentru acoperirea pardoselilor și a pereților, pentru protecția ușilor, a colțurilor și a pereților, respectiv mână curentă. Avem centrul propriu de design, o echipă focusată pe descoperirea și implementarea noilor tendințe în aspectul și performanța soluțiilor Gerflor.
Echipa de montaj cu experiență: Să aleagă o echipă de montaj cu experiență de minim 3 ani.
Respectarea recomandărilor de întreținere și mentenanță: Să respecte recomandările producătorilor referitor la întreținerea/mentenanța pardoselilor achiziționate.
Care sunt 3 capcane/greșeli des întâlnite pe care le observați că le fac cumpărătorii când achizitionează soluții pentru pardoseli și finisaje pentru pereți?
Datorită instruirii anuale a distribuitorilor și montatorilor, în general, nu se fac greșeli semnificative în achiziția produselor Gerflor. Cu toate acestea, este important ca clienții să fie atenți la calitatea și experiența echipei de montaj pentru a evita eventualele probleme de instalare sau întreținere.
Care sunt 2 -3 proiecte recente la care lucrați sau le-ați finalizat recent și ce soluții tehnice din portofoliul dvs. ați folosit?
Polivalenta Cluj Arena: Soluția tehnică pentru acest proiect a fost [Connor QuickLock] (sistem de pardoseală sportivă din parchet masiv de arțar). Este pardoseala oficială a NCAA Final Four (masculin și feminin) fiind utilizată ca suprafață de joc în numeroase arene din NBA precum și la competiții importante cum ar fi Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale de Baschet.
Clinica Medikali: Soluțiile tehnice pentru acest proiect au fost: pardoseală din vinil presat [Premium Poesy, Indiana] (soluție unică pe piață cu strat de uzură >1 mm, cu tratament antibacterian și antiviral rezistent la pete de betadină, iod sau alte substanțe chimice); pardoseală din vinil printat [Taralay Impression], tapet [Mural Calypso].
Grădinița Steluța: Soluția tehnică – linoleum natural DLW [Marmorette 2.5 mm Neocare], produs în Germania.
Care sunt provocările momentului în segmentul în care activați?
Principala provocare în prezent este educația pieței rezidențiale și hoteliere în ceea ce privește beneficiile pardoselilor LVT. Cu toate acestea, pe măsură ce conștientizarea și cererea pentru soluțiile Gerflor cresc, se anticipează o creștere continuă a pieței în următoarele 6-12 luni. Avantajele evidente ale vinilului, precum ușurința în întreținere, rezistența la apă și designul atractiv, devin din ce în ce mai apreciate de către beneficiari și arhitecți.
Cum vedeți evoluția pieței în nișa dvs. de solutii pentru pardoseli și finisaje pentru pereți în România în următoarele 6-12 luni?
Piața este în creștere. Avantajele vinilului (PVC-ului) de a se întreține ușor, imun la apă, antibacterian, confortabil la pasire, pretabil la încălzirea prin pardoseală, rezistent la zgârieturi și pete, absorbant al șocului și zgomotului, design atractiv, etc. devin din ce în ce mai cunoscute și dorite de către beneficiari și arhitecți. Faptul că se poate printa ceea ce își dorește beneficiarul/architectul este un element din ce în ce mai folosit în proiectele private și nu numai.
Ne puteți spune câteva din obiectivele Gerflor pe care le implementați în această perioadă?
În momentul de față, obiectivele principale sunt promovarea soluțiilor ecologice și sustenabile. Produsele naturale sunt promovate puternic. Gama DLW linoleum realizată din materii prime naturale: 41% ulei de in, 20% lemn, 19% filer (calcar), 8% iută, 5% rășină naturală, 3% pigmenți, 2% plută, este o soluție tot mai acceptată în spațiile educaționale: grădinițe, școli, universități chiar și în unele spații din sectorul medical. Conținutul de PVC reciclat crește de la an la an pentru produsele din vinil. Există produse care au ajuns la un nivel de 65% de materii prime reciclate. Produsele sunt 100% reciclabile, conforme cerințelor REACH, nu conțin formaldehidă, metale grele sau solvenți.