Povestea IKEA: cum a aparut cel mai puternic brand de mobilier din lume?

Ti s-a parut interesant? Spune mai departe:

Vestea mortii lui Ingvar Kamprad la varsta de 91 de ani a generat un val de reactii la nivel modial. Chiar daca numele sau nu era cunoscut  de foarte multi, numele brandului pe care l-a fondat si consolidat pe  parcursul a peste 7 decenii este cel care i-a asigurat lui  Kamprad un loc in istorie.

De unde vine numele IKEA?

Ca si povestea multor milionari care au reusit singuri sa construiasca imperii pornind de jos, povestea lui Ingvar incepe la o ferma mica din  sudul Suediei. Provenea dintr-o familie saraca si, de mic, pentru a  castiga bani, vindea chibrituri, pixuri si alte lucruri marunte in  satele din imprejurime.

In 1943, la varsta de doar 17 ani si-a pus pe picioare propria afacere  cu mobila si i-a dat numele IKEA folosind initialele numelui sau si initialele fermei la care a crescut (Elmtaryd) si a satului din apropiere (Agunnaryd).

Pe parcursul urmatoarelor 7 decenii, domnul Kamprad a transformat Ikea in cel mai mare furnizor de mobila din lume, brandul ajungand in  prezent sa aiba peste 400 de magazine raspandite in Europa, America,  Orientul Mijlociu si chiar si Asia, inregistrand in 2017 vanzari de  peste 37 de miliarde de euro.

(sursa: Fabrice Coffrini/Agence France-Presse – Getty Images)

Succesul IKEA l-a propulsat pe dl. Kamprad (foto stanga) intre cei mai bogati oameni  din lume, insa, cu toate acestea, el promova un stil de viata modest,  uneori chiar frugal. S-a mutat in Elvetia pentru a evita taxele mari practicate in Suedia, conducea un Volvo, zbura doar la clasa  economica, se caza doar la hoteluri ieftine si vana mereu chilipiruri.

El a insistat multa vreme ca locuieste intr-o casa modesta si ca nu detine nicio  avere, fiindca IKEA era de fapt detinuta de un trust caritabil, insa  jurnalistii de investigatie l-au expus si au aflat ca locuia de fapt intr-o vila din apropierea lacului Geneva, ca avea o proprietate in
Suedia si podgorii in Provence. De asemenea, pe langa Volvo-ul pe care il conducea, mai detinea si un Porsche.

Ikea era intr-adevar operata printr-un trust caritabil din Olanda impreuna cu mai multe firme, toate controlate de familia Kanprad. Aceasta organizare le asigura adapost de la plata taxelor si mentinea o structura care a ajutat la pastrarea intacta a companiei.

Ikea este fost un brand puternic nascut din frugalitate – dupa cum a declarat chiar Kamprad. Strategia lui a fost sa deschida magazine pe terenuri mai putin costisitoare din afara oraselor, sa cumpere materie prima la pret redus, sa minimizeze numarul de oameni de vanzari pentru a le oferi clientilor experienta cumparaturilor fara presiune si sa vanda mobila neasamblata, ambalata in cutii dreptunghiulare, pe care clientii o puteau asambla acasa cu ajutorul instructiunilor incluse.

Cronologia IKEA

  • 1943 – Ingvar Kamprad fondeaza IKEA la doar 17 ani cu bani primiti de la tatal sau pentru munca la ferma
  • 1953 – Ingvar deschide primul showroom in Almhult
  • 1958 – showroom-ul din Almhult devine oficial primul magazin IKEA
  • Anii ’60 – sunt deschise alte magazine in Stockholm si alte localitati din Suedia, iar afacerea se extinde si in Danemarca si Norvegia
  • Anii ’70 – sunt deschise magazine in Elvetia si Canada
  • Anii ’80 – IKEA ajunge in SUA
  • Anii ’90 – IKEA a devenit un brand popular si in Europa de Est
  • Anii ’00 – au fost deschise magazine IKEA in Rusia si China
  • 2013 – Domnul Kamprad s-a aflat la conducerea companiei pana la varsta de 87 de ani, dupa care l-a numit in frunte pe cel mai tanar fiu al sau, Mathias.

In Romania exista in prezent un singur magazin IKEA, in Bucuresti, insa grupul suedez si-a anuntat intentia de a deschide in total 9 magazine la noi in tara, cel mai mare numar de unitati IKEA din regiunea de sud-est a Europei. Pana in vara anului 2018, IKEA va inaugura al doilea magazin, tot in Bucuresti. Detalii despre aceste proiecte iti poate oferi VICTA.ro.