Concept Evolution – Cum achiziționăm corect parchetul?

Concept Evolution oferă pardoseli profesionale – mochetă, parchet, pardoseli pvc și linoleum, asigurând montaj cu echipe specializate pentru toate produsele comercializate. De asemenea, compania colaborează cu arhitecți, designeri și artiști, care pot consilia clienții în alegerea produselor potrivite. Ce capcane trebuie să evităm atunci când cumpărăm parchet aflăm de la Daniliuc Mihăiță în cadrul unui interviu oferit echipei IBC Focus:

Ce tip de parchet recomandați unui beneficiar din domeniul rezidențial?

Cel mai important criteriu în alegerea produselor este perioada până la următoarea renovare. Dacă vorbim de o casă proprietate personală, alegerea ideală ar fi parchetul din lemn stratificat sau lemn masiv pentru o utilizare pe termen lung, mai mare de 10 ani. Pentru o utilizare medie, de 3-5 ani, recomandarea noastră ar fi parchetul laminat sau pardoselile PVC de tip LVT.

Care sunt trei capcane des întâlnite la achiziția parchetului?

  1. Montajul – Indiferent de tipul de finisaj despre care vorbim, factorul determinant în alegerea soluției de pardoseală este calitatea instalării. Uneori, un montaj de bună calitate pune în valoare un produs mai puțin grozav, prin prisma rezultatului final. Experiența în domeniu a instalatorilor este un factor cheie, pe lângă sculele necesare instalării pardoselii, aceasta fiind una din principalele „capcane”.
  2. Proveniența produselor – Recomandarea noastră este ca produsele să fie fabricate în UE/ UK/ US. În acest fel ne putem asigura că normele de calitate și siguranță din domeniu sunt respectate. Deși majoritatea produselor prezintă marcajul CE, multe din ele nu pot fi verificate, producătorii nefiind ușor accesibili, mai ales când vorbim despre produsele din China.
  3. Prețurile – Prețurile care fluctuează de la o săptămână la alta, având în vedere condițiile actuale. Neavând siguranța unui preț stabil, recomandăm ca achiziția să se facă cât mai direct, luând în considerare bugetul și instabilitatea din piață.

Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui beneficiar din domeniul rezidențial pentru achiziția corectă de parchet?

  1. Consilierea – Să ceară sfatul unei echipe de montaj certificată, cu experiență relevantă în domeniu, înainte de achiziția materialului. Să se asigure că instalarea se poate face în cele mai bune condiții de calitate. Sau să apeleze la o companie care să furnizeze și să instaleze pardoseala, ca soluție completă.
  2. Timpul – Graba strică treaba! În special când vine vorba de calitatea montajului. Să nu se grăbească cu montajul, una sau două zile în plus pe lângă timpul alocat fiind neglijabile, atunci când vorbim de o pardoseală cu o durată lungă de viață.
  3. Mentenanța – După instalare, curățarea și întreținerea trebuie să se facă cu produse profesionale, recomandate de producătorul parchetului, care să nu deterioreze suprafața în timp.