Se lansează proiectul Centrului de Mari Arşi din București: Oportunități de proiectare cu gresie în sănătate
|Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat un contract pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Lucrările urmează să înceapă în prima săptămână din septembrie. Noua clădire va include două săli de operaţie pentru pacienţii cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienţii critici, 16 paturi ATI postcritici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă. De asemenea, va fi deschis un ambulatoriu de specialitate în cadrul centrului. Investiţia totală este de 56 de milioane de euro, fiind parte dintr-un proiect derulat de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Banca Mondială. Durata estimată de execuţie a proiectului este de 26 de luni.
Unitățile medicale trebuie să respecte diverse cerințe riguroase, iar podelele reprezintă un element esențial în stabilirea unui mediu de îngrijire de înaltă calitate. Gresia este o opțiune excelentă care oferă aspect natural și o durabilitate mai mare la un cost mai mic decât celelalte tipuri de pardoseli.
Ofertează la peste 300 de proiecte cu necesar de gresie în 2023, în domeniu medical
Gresia este o opțiune excelentă care oferă aspect natural și o durabilitate mai mare la un cost mai mic decât materialele naturale sau alte tipuri de pardoseli. De asemenea poate funcționa cu sisteme de instalare rapidă.
Analizând situația șantierelor urmărite prin intermediul platformei Victa.ro, au fost identificate 368 de proiecte din sectorul medical, în ultimul an. Aceste proiecte ocupă o suprafață totală a șantierelor de 1.89 mil mp cu un necesar de 320 de mii de mp de gresie, conform specificațiilor din caietul de sarcini, și presupun o investiție estimată la 12.57 miliarde lei.
Iată cum se prezintă situația la nivel național:
Graficul de mai jos evidențiază faptul că există un total de 207 spații medicale în prezent în curs de construcție și încă 66 aflate în etapa de renovare, care necesită execuția pardoselilor cu îmbrăcăminți alcătuite din plăci de gresie.
Pentru cei interesați de evoluțiile în domeniul construcțiilor și mai ales în ceea ce privește utilizarea gresiei, platforma Victa.ro oferă oportunități valoroase pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți și pentru a explora proiecte promițătoare din județul tău.