Recomandări de întreținere a pavajului

Pavelele din beton vibropresat, în multiplele lor forme, culori şi structuri, sunt durabile şi uşor de îngrijit. În timp, însă, se pot depune impurități care afecteaza mai mult sau mai puţin aspectul lor estetic. În continuare vă oferim cateva soluţii pentru îndepărtarea murdăriei, bazate pe experienţa practică.

elis-pavaje1

1. Murdăria normală

Murdăria obişnuită – praful, depunerile de pământ, excremente de pasăre sau muşchii, se poate îndepărta cu ajutorul mijloacelor manuale de curăţare, cum ar fi mătura sau peria de frecat. De asemenea, soluţiile de curăţare existente în locuinţa dumneavoastră, cu un ph între 5 şi 9, pot fi folosite fără riscuri, prin diluarea lor în apă. O altă metodă eficienta este utilizarea curăţitoarelor cu presiune, fără a exista riscul de a deteriora suprafaţa pavelelor din beton. Atenţie însă în zona rosturilor, deoarece acestea sunt deseori deschise în zonele exterioare şi nu pot fi spălate prin presiune ridicată.

2. Murdăria persistentă

Dacă murdăria nu se poate îndepărta prin variantele descrise mai sus, vă recomandăm folosirea substanţelor de curăţare speciale. Cel mai adesea, pavajele se murdăresc pe suprafeţe restrânse şi se pot curăţa cel mai bine cu o perie rădăcinoasă sau cu o perie de mână. Înainte de utilizarea mijloacelor de curăţare cu conţinut acid, trebuie neapărat să vă asiguraţi protecţia mâinilor şi a ochilor.

3. Plante, sucuri sau vin

Odată ce s-a uscat, murdăria de origine vegetală este greu de curăţat cu produsele de curăţare casnice, neutre. Pigmenţii vegetali de la flori, boabele şi acidul tanic reacţionează însă bine la substanţe de curăţare cu substanţe active de decolorare.

4. Alge şi muşchi

Particulele de mizerie de pe suprafaţa aspră a pavelelor sunt sursa ideală de hrană a microorganismelor, iar depunerile de alge şi muşchi sunt rezultatul acestora. În acest caz, sunt indicate substanţele neutre de îndepărtare a algelor, cu efect de durată. Dacă acestea nu au efectul dorit, se pot utiliza produse speciale de curăţare cu substanţe active de decolorare.

5. Uleiuri şi grăsimi

În cazul uleiurilor şi grasimilor, în special grăsimile vegetale sau animale, cu cât acestea sunt îndepărtate mai repede, cu atât mai bune sunt rezultatele. Spre deosebire de uleiurile de motor sau hidraulice, acestea se modifică şi se pot acoperi cu răşină perseverentă. În acest caz sunt de ajutor produsele de curăţare pentru îndepărtarea uleiurilor, cu substante active.

6. Rugină

Dacă uneltele metalice, jucăriile, mobilierul sau ghivecele de flori au lăsat urme, este recomandat să folosiţi substanţe fără acizi pentru îndepărtarea ruginii, cu ajutorul cărora aceste pete pot fi îndepărtate fără reziduuri.

7. Recomandări pentru perioada iernii

Pavajul din beton vibropresat îşi menţine zeci de ani aspectul iniţial, daca este ingrijit corect, în special iarna. În caz de îngheţ şi polei, în mod ideal, dar şi din motive ecologice, se recomandă presărarea unui strat de nisip (ex. granulaţie 1-4 mm). În multe magazine de specialitate se poate găsi un amestec de nisip-criblură, care are acelaşi scop ca şi sarea, de a combate poleiul şi de a oferi siguranţa de rulare pe suprafeţele îngheţate. În cazuri extreme, se poate apela alternativ la soluţii de topire a gheţii.

Lucrări de prevenţie

Majoritatea modelelor de pavaj marca Elis Pavaje, conţin deja din fabrică o impregnare, proces în urma căruia produsul capătă impermeabilitate. Algele, muşchiul şi mizeria se vor agăţa astfel mai greu de pavele, iar suprafaţa lor va fi mai protejată. Pentru a obţine un efect de lungă durată, recomandăm efectuarea unui proces de impregnare la fiecare doi ani.

Sursa: Blogul Elis Pavaje